One brilliant blog
Amuzant scris cuprinde cele mai “awesome” 1000 de lucruri intalnite in viata. De la experiente absolut normale si cotidiene, pana la momentul in care auzi zapada scartaind sub picioare. Blogul il gasiti aici: http://1000awesomethings.com/
P.s: vorbind de awesome things (si pentru ca tot a venit oficial iarna) unul dintre cele mai spectaculoase momente este cel al primelor ninsori, cand iesi seara pe strada si, in lumina felinarelor, esti acoperit de fulgi enormi.
Motivul botului, folclor lingvistic si autoperceptie romaneasca
Una dintre cele mai bune idei imbracate intr-un articol am gasit-o aici: http://liviudruga.blogspot.com/2009/12/botul-omniprezent-al-romanilor_01.html O scurta analiza a folclorului nostru lingvistic ne duce foarte usor la constatarea ca botul este extrem de pregnant in expresiile utilizate cotidian. Cine nu a auzit, de celebra “o iei in bot, ma nenorocitule” adresata atat de des in trafic, alaturi de fluturarea delicata a pumnului strans sau a degetului mijlociu ridicat, soferului care incearca sa depaseasca un alt conducator auto. Sau de “linge-te pe bot de salariu/prima, ba incompetentule ” care gadila urechile multor angajati intr-o discutie informala extrem de motivanta alaturi de sef. Sa recunoastem (desi poate nu am vrea atat de mult), “bot” este adanc impregnat in frazeologia si expresivitatea romaneasca. Este legat astfel si de modul in care ne percepem oare noi ca natie? Se stie ca tindem sa utilizam mai mult cuvinte ce consideram ca ne caracterizeaza. O intrebare incitanta 
Funny again
Cautare pe blog: “Care este motivul pentru care v-ati angajat?”. Hmm…oare se face vreun sondaj cu staif online? Nu cred, pare doar o alta intrebare ciudata, pusa destul de prost.
P.s: am gasit in librarii o carte despre dependenta de nefericire, victimizare si alte comportamente neproductive& dezadaptative. Ma intreb, translatand in spatiul organizational, daca exista oare si dependenta de victimizare si neproductivitate. Vorbim despre incercarile sistematice de a distruge orice semn de productivitate la nivelul angajatului/echipei (desi la nivel declarativ este ceruta performanta), urmate apoi de puternice lamentari si victimizari (“vai ce angajati slabi am”, “vai cat de neperformanti sunt”) si de penalizari asupra bietilor subordonati. Nu am intalnit comportamentul acesta descris in carti, insa l-am observat, din nefercire, in viata organizationala.
Cocteau si copiii teribili
Am citit pe nerasuflate cartea lui Cocteau, considerata (asa cum am aflat si eu) cea mai buna din opera autorului. Interesanta si captivanta, prinde cititorul in mrejele incurcate (si nesexualizate) ale unei relatii usor patologice dintre o sora si un frate. Desi seamana usor cu Adair, cartea lui Cocteau este diferita in ceea ce priveste nuantele scriiturii (mai eleganta, mai complexa si mai rafinata, cu un aer clar de perioada interbelica), constructia personajelor (mai completa, cu personaje bine conturate) si a relatiilor dintre acestea (relatia nu este atat de sexualizata, pastrandu-si insa incarcatura prin caracterul ei fuzional). Iubirea si nebunia care poate sa izvorasca din relatiile de iubire patologica, mitul copiilor care nu vor sa creasca…la asta se poate reduce Cocteau.
“Ne ingrijoreaza viteza pe care o capata ciclonul in care respira aceste fiinte tragice si nestatornice. Totul incepe cu niste copilarii; la inceput ni se par simple jocuri. Elisabeth si Paul, nascuti pentru a ramane copii, continuau sa traiasca de parca ar fi stat in doua leagane gemene. Se adorau si se sfasiau intre ei. Nici nu le trecea prin minte acestor bieti orfani ca viata e o lupta, ca duceau o viata de contrabanda, ca soarta ii tolera, inchidea ochii.”
Sincronicitati literare
Sunt unele carti pe care stiu ca trebuie sa le citesc. Stiu pur si simplu, atunci cand le vad intr-o librarie sau intr-o prezentare si simt nevoia sa le cumpar cat mai urgent. Nu sunt frecvente aceste momente, din contra, o data la 6 luni (sau chiar mai mult) simt nevoia de a lua instinctiv o carte si de a o citi cap-coada. Uneori imi urmez instinctul, alteori nu. Insa observ ca atunci cand aleg sa nu il urmez, eu am cel mai mult de suferit. Pentru ca, ciudat (sau inspaimantator) de-a dreptul, cartile (fie mai bune, fie mai proaste) se muleaza perfect pe starea mea de spirit, imi ofera raspunsuri pe care le tot cautam la intrebari chinuitoare sau imi aduc in prim plan, stari si momente uitate, atat de necesare in dezvoltarea personala. Cartile acestea apar in momentele de blocaj deci, ajutandu-ma sa le depasesc (sau macar sa le clarific). Una dintre carti este in conditiile acestea Coraline. Desi nu este deloc bine scrisa, m-a tulburat prin imaginea adusa in prim plan. Cea a fetitei care incearca sa se lupte cu un personaj malefic pentru a isi salva parintii si a salva sufletele altor copii. Punand la bataie propriul ei suflet. Desi simbolica, imi aduce aminte de o istorie trista intamplata cu mult timp in urma. In care, la un nivel metaforic poate, o situatie reala avea loc in viata unei alte persoane. Luptam oare pentru suflete? Uneori ma sperie extrem de mult, prin capacitatea lor de revelatie, sincronicitatile literare..
Firmin sau alegoria cititorului pasionat
Recunosc ca am citit Firmin din curiozitate. Auzisem vorbindu-se de carte si citisem cronici pozitive, asa ca am cumparat-o dupa ce o perioada foarte mare de timp a stat pe lista de “must read-uri”. Cartea nu si-a dezmintit valoarea; a meritat fiecare pagina, intelegand acum de ce a creat o atat de mare rumoare la targul de la Frankfurt. Astfel, prin prisma ochilor unui soricel bibliofil, lumea este privita si analizata. Precum si cartile, cu un adevarat rafinament de exeget. Soarecele cu o adevarata pasiune pentru lectura citeste volum dupa volum in libraria unui cartier in curs de demolare, vizioneaza filme intr-un vechi cinematograf si este cuprins de veneratie pentru librarul pe care il observa in fiecare zi dedicandu-se cartilor (si care incearca sa il otraveasca, atunci cand il descopera privindu-l printr-o crapatura). Plecand intr-o zi din librarie, incercand sa gaseasca un mod eficient de a comunica cu oamenii, este ranit intr-un parc, fiind adoptat de un scriitor ratat, de mana a doua. Alaturi de acesta traieste o frumoasa poveste de camaraderie, sfarsita trist atunci cand scriitorul moare, in urma unei lovituri la cap. Intr-un final, intr-un cartier ce este demolat pas cu pas, dupa o aventura (fictiva, iluzorie?) cu o actrita de care se indragostise, urmarind filmele de la cinematograf, Firmin alege sa ramana in vechea librarie ce se prabuseste sub loviturile echipei de demolare.
Pe langa faptul ca este o carte cu adevarat superb scrisa si extrem de emotionanta, Firmin imi trezeste amintiri puternice ale momentelor in care, mica fiind citeam carte dupa carte din biblioteca mare, stand de dimineata pana seara cu ochii in carti. Si imi aduce de asemenea aminte de o carte de-a tatalui meu, gasita intr-o lada ascunsa. Familia Roadetot se numea, parca. Amintiri frumoase si personale, cuvinte naturale insirate intr-o povestire atat de autentica si un adevarat elogiu al lecturii. Niciodata nu am intalnit, trebuie sa marturisesc, un elogiu mai frumos adus lecturii si pasiunii pentru lectura. A la lecture, deci!
Dulcele paradox al dezamagirii
Adesea putem sa comparam dezamagirea cu un gust usor amarui, de martipan si ciocolata neagra, ce ti se prelinge printre buze. Iar in alte dati cu o cafea amara de tot, care te trezeste la viata din usor prea dulceaga viata inchipuita. Nu, perfectiunea nu putem sa o avem si nu poate fi descoperita. In viata, in relatii, in raport cu propria persoana. Pur si simplu nu se poate si nu putem sa o descoperim pentru ca nu exista.
Tin minte ca ma enervau oribil momentele in care in mult prea multe carti de psihologie intalneam imaginea mult prea idealizata a omului intreg, perfect echilibrat. Probabil ca cel ma important lucru invatat in acea perioada a fost ca omul nu este perfect si este atat de natural si sanatos sa ne acceptam imperfectiunile (oricat de mari le-am considera).
Revenind insa…Dezamagirea incepe sa mi se para esentiala. Pentru ca este momentul in care incepi sa constientizezi ca lucrile nu sunt atat de perfecte, ca oamenii nu sunt atat de buni pe cat ar trebui si ca adesea esti pe cont propriu, intr-o viata in care alegerile si responsabilitatea ta sunt cele mai importante. Operationalizand…vorbim de momentul in care ne dam seama ca parintii nostri nu au fost atat de perfecti (si poate au gresit adesea destul de mult in cresterea noastra), ca prietenii nostri uneori poate nu au cele mai bune intentii, ca echipa noastra nu este atat de colegiala pe cat se declama, ca seful nostru ne dispretuieste sincer sau se simte amenintat de noi sau utilizeaza duble standarde si ne deleaga machiavelic toate responsabilitatile. Ca cei din jur desi observa nedreptatile, prefera sa nu spuna nimic pentru a isi proteja locul, ca desi adevarul este mai terapeutic, se prefera mentinerea secretelor (in schimbul unei coroziuni puternice a relatiilor adevarate).
Dezamagirea este greu de suportat uneori. Insa, si aici vine paradoxul, este extrem de necesara. Pentru ca te face sa percepi realitatea asa cum este, facandu-te sa calci pe “solid ground” si devenind mult mai autentica. Pentru ca te face sa iti dai seama cum deciziile si puterea stau doar in mainile tale. Pentru ca iti ofera noi drumuri care se deschid si noi teritorii de explorat (privind chiar propria persoana). Da, dezamagirea este rea. Dar si buna. Amara. Dar si dulce. Aici este poate inscris dulcele ei paradox
Viata mea in publicitate si Publicitatea stiintifica
Am terminat intr-un timp foarte rapid cele doua carti ale lui Hopkins si am ramas cu cateva impresii ce merita impartasite. Hopkins este printre cei mai mari “publicitari”, Ogilvy considerand ca trebuie obligatoriu sa ii citesti cartile daca vrei sa ai de-a face cu domeniul acesta. Cartile sunt “insightful” si ce este de remarcat este ca enorm de multe principii enuntate au devenit clasice, fiind fundamentale pentru orice campanie de bun simt. Desi s-ar putea sa ramaneti cu impresia ca accentul cade mai mult pe marketarea produsului, in realitate, in carti sunt incluse si idei privind scrierea reclamelor, realizarea afiselor etc. Insa ceea ce este important este ca, cele doua carti merita citite doar pentru perspectiva oferita in ceea ce-l priveste pe autor. Cea a unei persoane temerare, care isi asuma riscurile, calculeaza amenintarile si reuseste sa transforme produse extrem de diferite (pasta de dinti, masini-suntem in anii 1900, produse de igiena, carti de business) in mari succese de piata. In plus, merita mentionat ca Hopkins este cel ce a introdus oficial cupoanele ca forma de promovare. In concluzie, (desi uneori ideile par sa se repete usor) ”Viata mea in publicitate” si “Publicitatea stiintifica” merita citite.
2 comentarii